Poză de profil cu aromă de poveste

Au fost ani în care am alergat sute de km pe poteci de munte. Am făcut asta antrenându-mă sau participând la competit̗ii de alergare montană, atingând multe vârfuri cu altitudini considerabile pentru t̗ăris̗oara noastră.
De fiecare dată când luam startul unui semimaraton sau maraton, îmi setam intent̗ia de a încheia cursa, o pozit̗ie rezonabilă în clasament având în acelas̗i timp în minte teama de accidentare, de abandon, teama de a mă confrunta cu es̗ecul s̗i de a nu fi capabilă să gestionez asta. Spre încântarea mea nu am abandonat niciodată, nici o cursă, dar asta nu înseamnă că mintea mea nu a cochetat cu asta, mi-a jucat feste de foarte multe ori. Acele momente erau foarte descurajatoare, iar circumstant̗ele nu-mi permiteau să mă opresc.
Eram într-o competit̗ie permanentă cu mine s̗i cu alte sute de participant̗i, iar asta nu-mi permitea să mă bucur de mine încropită în peisaje Dumnezeies̗ti, care te lăsau fără grai. Mă simt̗eam ca un pasager care adoarme în timpul călătoriei s̗i se trezes̗te la destinat̗ie, fără să vadă traseul, dar în acelas̗i timp obosit de la atâta drum.
Asta s-a întâmplat până în ziua când m-am as̗ezat la linia de start setată complet diferit decât o făcusem până atunci, cu intent̗ia clară de a mă bucura de mine, de experient̗ă, de cons̗tientizări, de peisaj, de urcări s̗i coborâri, fără să-mi pese de timp (cronometru), de pozit̗ia în clasament, chiar de-ar fi fost să fiu eu cea care încheia plutonul. s̗i m-am bucurat, s̗i m-am bucurat, s̗i m-am bucurat, tare de tătului.
A fost o experient̗ă fantastică să cons̗tientizez că atunci când corpul meu a atins cea mai înaltă altitudine din acea cursă - Maraton Via Maria Teresia - s̗i mintea mea era la aceeas̗i altitudine, 1990 +1m sărit în sus de bucurie s̗i asta doar pentru că mi-am dat voie, pentru că am lăsat garda jos, am fost blândă cu mine s̗i am empatizat cu nevoia sufletului meu.
Am deschis larg brat̗ele pentru a-mi umple sufletul cu binet̗ea momentului s̗i mintea cu mantra care mă hrănes̗te când dau de greu "DA! VREAU! POT! SI-O FAC!(ALERG)", iar cineva a imortalizat momentul ăsta menit să-mi rămână ancoră peste timp s̗i să-mi fie cu luare aminte ori de câte ori o să mă abat de la nevoia sufletului meu.

Mintea s̗i sufletul nostru nu merg întotdeauna pe aceeas̗i potecă, nu uita să te mai opres̗ti din când în când pentru a-t̗i oferi o îmbrăt̗is̗are