Câte ferestre atâtea poves̗ti

Incă de când eram copil îmi plăcea ca atunci când seara mă prindea pe străzi, să trag cu ochiu ;) prin ferestrele caselor a căror lumină era aprinsă s̗i îmi încropeam repede în minte o poveste a oamenilor care locuiau dincolo de fereastră în funct̗ie de ceea ce reus̗eam să văd - biblioteci pline de cărt̗i, vitrine ticsite de bibelouri, tablouri, postere, patefoane, flori, haine atârnate la uscat...
Recunosc că fac asta s̗i acuma s̗i nu doar cu ferestrele apartamentelor, dar s̗i cu us̗ile sau port̗ile caselor. Avea tata o vorbă "omul gospodar se cunoas̗te de la poarta casei" s̗i mie tare îmi place să-i descopăr. Mă las us̗or impresioanată de clădirile foarte vechi, de ferestrele scorojite, de treptele tocite care ar putea spune atât de multe poves̗ti.
Fiecare fereastră, fiecare us̗ă, fiecare treaptă ascunde o poveste de viat̗ă, iar dacă peret̗ii ar putea vorbi, Doamne câte poves̗ti am mai putea auzi.
Mi-a fost dat să petrec multe zile în spital datorită lui Covidut̗ în vremea în care restrict̗iile erau severe s̗i neavând voie să părăsesc salonul, singura privelis̗te în această perioadă au fost ferestrele s̗i us̗a clădirii maternităt̗ii de vis a vis. Zilnic priveam de la ferestra salonului meu cum pruncii nou născut̗i erau dus̗i de părint̗ii pe care s̗i i-au ales, să-s̗i trăiască viat̗a în spatele ferestrelor noilor lor case. Pentru fiecare dintre ei m-am transformat în ursitoare s̗i le-am trimis gânduri de cres̗tere frumoasă s̗i sănătoasă, de viat̗ă tihnită garnisită cu visuri împlinite.
Privesc s̗i acum la luminile aprinse s̗i intuiesc poves̗tile de dincolo de ferestre. Câte încercări s̗i reus̗ite, câte ispite s̗i provocări, câte dureri nerostite, câte răni pansate, câte singurătăt̗i sau suflete pereche, câte visuri năruite sau împlinite, câtă boală s̗i sănătate, câtă tristet̗e s̗i fericire, cât̗i copii neîmbrăt̗is̗at̗i, nemângâiat̗i, iar alt̗ii mult prea răsfăt̗at̗i, câte neveste cu lacrimi s̗terse pe furis̗ printre palme s̗i cuvinte grele, iar altele sărutate s̗i iubite de bărbat̗i tandri. Cât̗i bătrâni cu paianjeni la us̗i nedeschise de nimeni, iar alt̗ii cu nepot̗i cuibărit̗i in brat̗e. Câtă bârfă sau laudă, rugăciuni sau blesteme, ură sau dragoste, moarte sau viat̗ă, lumină sau întuneric.
La orice fereastră se nas̗te-o poveste s̗i câte ferestre-s atâtea poves̗ti. Din marea poveste una e povestea mea, povestea ta, povestea noastră.

Să ne facem povestea frumoasă, iar acolo unde nu există ferestre să le construim !