Lunga mea toamnă

O vreme, în Viat̗a mea părea a fi un singur anotimp. Toamnă. Toamnă luuuungă. Toamnă târzie, mohorâtă, rece s̗i mai tot timpul întristată de recolta mea de sentimente confuze, de vulnerabilitate, de neputint̗ă, de frustrare, de teamă, de neîncredere, de rutină apăsătoare, de sentimentul că tot̗i ceilalt̗i erau vinovat̗i de starea mea mai put̗in eu. Pe strada mea era mereu toamnă s̗i gândul că după toamnă venea iarna îmi înghet̗a sufletul.
În lunga mea toamnă, eram încă în proces de acomodare cu proaspătul rol de mamă a puiului meu de Om, iar confruntarea cu acest cocktail de stări, garnisit cu rutina zilnică, acea sfântă treime (servici, casă, familie) mi-a pus capac. În acel moment mi-as̗ fi dorit tare mult să am în dotare un buton de reset, buton care să-mi transforme toamna în primăvară. Aveam nevoie să iasă soarele pe strada mea, aveam nevoie să mă reinventez, aveam nevoie să apăs butonul de reset.
În toamna mea, m-am identificat teribil de mult cu portretul mamei mele s̗i asta nu-mi plăcea deloc. De ce spun asta? Pentru că mama e portretul femeii de casă, a cărei valoare primordială e familia, preocupările ei în afara serviciului erau să t̗ină casa "lună s̗i bec", să gătească în nes̗tire s̗i noi să fim impecabili, să ies̗im din casă apretat̗i ca scos̗i din cutie, pentru că în opinia ei "bărbatul s̗i copiii sunt oglinda femeii", cu alte cuvinte ea trăia doar pentru noi s̗i prin noi, pentru ea prea put̗in. Mereu s-a lăsat pe ultimul loc în favoarea noastră. Iar în momentul în care am cons̗tientizat că deveneam o copie fidelă a mamei, a început disperarea s̗i toată această stare avea în background un lung s̗ir de lamentări. Starea mea era nejustificată în opinia celor din jurul meu care mă întrebau "dar ce-t̗i lipses̗te"? Da, aparent nu-mi lipsea nimic, aveam, dar nu eram. Vă sună cunoscută expresia "FII BĂRBAT!" cu care sunt încurajat̗i ei, bărbat̗ii? În acea perioadă aveam nevoie ca cineva să-mi spună "FII FEMEIE!", trezes̗te-te, scutură-te, descoperă-te, caută-te până te găses̗ti.
În căutarea mea disperată după acel buton de reset, mi-a căzut în mâini prima carte pe care am citit-o din sfera dezvoltării personale - "Atitudinea este totul"- Jeff Keller. Este cartea care mi s-a cuibărit adânc în suflet s̗i care a declans̗at butonul de reset. Este prima carte dintr-o lungă listă de cărt̗i de dezvoltare personală pe care le-am devorat cu nesat̗. Doar că starea de bine pe care mi-o imprima fiecare carte în parte era de scurtă durată s̗i mă pozit̗iona într-o lume de vis care nu se materializa. De ce nu se materializa? Simplu, pentru că nu puneam în practică mai nimic din ce citeam, dar asta până într-o zi. În acea zi, în care în mână mi-a picat cartea care m-a ajutat să văd că s̗i toamna mea are recoltă bună - "Tu it̗i pot̗i crea o Viat̗ă de except̗ie" - Louise Hay&Cheryl Richardson, în care cuvântul Viat̗ă era scris cu litera mare s̗i a fost acel moment de cons̗tientizare, acel clic de care aveam nevoie pentru a spune s̗i eu DA Viet̗ii.
M-am abandonat Viet̗ii, având încredere că ea va s̗ti ce să-mi ofere pentru a fi fericită s̗i pentru a mă putea bucura de fiecare anotimp din Viat̗a mea, dar s̗i lect̗iile necesare pentru a-mi continua cres̗terea s̗i nivelul de înt̗elegere al Viet̗ii. Am început să folosesc instrumentele s̗i tehnicile recomandate , iar rezultatele îmi dădeau încredere în mine. Am început să investesc în cres̗terea mea participând la workshopuri, conferint̗e, cursuri - formări, oportunităt̗i prin care Viat̗a mi-a scos în cale acei oameni de care aveam nevoie ca să cresc, de la care să învăt̗, care să mă t̗ină motivată s̗i conectată, oameni care au venit în Viat̗a mea ca lect̗ii, unele plăcute, altele greu de digerat. Mi-am găsit mentori care să mă însot̗ească în această călătorie. Sigur că toate astea le-am făcut sprijinită fiind de partenerul meu de Viat̗ă, care mi s-a alăturat în tot acest proces s̗i m-a sprijinit necondit̗ionat, iar pentru asta îi sunt profund recunoscătoare. Am făcut în aces̗ti ultimi ani lucruri la care înainte nici nu îndrăzneam să visez. M-am luat la trântă cu mine însămi, am ies̗it din zona de confort de nenumărate ori depăs̗indu-mi limitele în multe feluri. Am început să mă cunosc as̗a cum nu o făcusem înainte s̗i mi-am îngăduit să fiu eu personajul principal în Viat̗a mea. Nu înseamnă că dacă am ales asta, îi neglijez pe cei din jur. Îmi place să cred că sunt o mamă mult mai bună pentru Puiul meu de Om, o sot̗ie mult mai implicată în relat̗ie, o colegă mai bună, o fiică mai înt̗elegătoare, un leader mai dedicat echipei mele. Am înt̗eles că Viat̗a este despre alegeri s̗i că noi suntem cei care ne intâmplăm Viat̗a prin propriile alegeri ...( s̗i apropo - a înt̗eles s̗i mama că e timpul să se aleagă pe ea, să se bucure de Viat̗a din anii ei fară a ne simt̗i neglijat̗i de ea ;)
Acum e început de toamnă, dar stiu că trece s̗i apoi vine iarna, s̗i apoi primăvara, s̗i apoi vara, s̗i îndată-i toamnă iar....s̗i tare mă străduiesc să văd tot ce-i mai bun s̗i mai potrivit pentru mine în fiecare anotimp din Viat̗a mea, pentru că acum s̗tiu că anotimpurile Viet̗ii sunt lect̗ii de conviet̗uire cu mine însămi s̗i că transformarea începe uneori toamna.
Atâtea începuturi s̗i sfârs̗ituri încap într-o toamnă, încât s-ar părea uneori că Viat̗a toată e o ves̗nică toamnă.
În Viat̗a ta ce anotimp e? Fă să-t̗i fie frumos fiecare anotimp s̗i bucură-te de el .

"Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!" - Nichita Stănescu